AUTHOR: George ENACHE
Danubius, XXX, Galaţi, 2012, pp. 375-422.
Abstract
After Marshal Ion Antonescu’s dictatorship had fallen on August 23, 1944, the Romanian society tried to go back to a democratic system of values. Unfortunately, Romania’s entering the Soviet Union’s sphere of influence eventually led to the instauration of an original kind of democracy: “popular democracy”. This historical process, which spans till the end of 1947, meant that the communist forces exerted constant pressure upon the state institutions and various social and professional structures with the purpose of co-opting or subordinating them to their own interests. Starting with March 6, 1945, when the pro-communist forces took the control over the state institutions, the actions for the instauration of the totalitarian regime gained new intensity.
Within this process, to take the control of the religious cults constituted an important stake, given the role played by the churches in the life of the Romanian society. More than in other areas, the communists tried to avoid sudden measures in the religious area, so as not to stir uncontrolled reactions on behalf of the believers. The communist leaders exploited the cults’ interwar aspirations and contradictions in order to manipulate them, while officially presenting themselves as the bringers of true religious freedom in Romania. To make everything more convincing, a series of rights, unimaginable before 1944, were adopted for the cults between 1945 and 1947, but they were rapidly withdrawn as soon as the communist power had been consolidated.
The present study reconstitutes the actual mechanisms that were set in motion in order to reach the above mentioned goals, as well as the interactions that were established among the various structures involved in this process: the parties, the parliament, the government (especially The Ministry of Cults), and the religious cults. We focused especially upon the case of the Romanian Orthodox Church, because, during the period we analyse, this is the primary target, its “infiltration” and “subjugation” being essential for the success of the subsequent actions of the pro-communist forces. The activity of other religious cults is referred to along the text provided this is relevant for the manner in which the political authorities of the 1945-1947 interval arranged the battlefield for the “great assault” of 1948 against the cults and religious life.
STRATEGII DE INFILTRARE ŞI ATRAGERE LA COLABORARE A CULTELOR RELIGIOASE ELABORATE DE AUTORITĂŢILE PROCOMUNISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1945-1947, CU O PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA CAZULUI BISERICII ORTODOXE ROMÂN
Rezumat
După prăbuşirea dictaturii mareşalului Ion Antonescu la 23 august 1944, societatea românească a căutat să revină la un sistem de valori democratic. Din nefericire, intrarea României în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice a condus în cele din urmă la instaurarea unui gen original de democraţie: „democraţia populară”. Acest proces istoric, care se întinde până la sfârşitul anului 1947, a însemnat exercitarea de către forţele comuniste a unor presiuni constante asupra instituţiilor statului şi diverselor structuri socio-profesionale în scopul de a le ralia sau subordona intereselor proprii. Din 6 martie 1945, când forţele pro-comuniste au preluat controlul asupra instituţiilor statului, acţiunile în vederea instaurării regimului totalitar au căpătat o nouă intensitate.
În cadrul acestui proces, preluarea controlului asupra cultelor religioase a constituit o miză importantă, dat fiind rolul jucat de biserici în viaţa societăţii româneşti. Mai mult decât în alte domenii, comuniştii au încercat ca în domeniul religios să evite măsurile bruşte, pentru a nu stârni reacţii necontrolate din partea credincioşilor. Liderii comunişti s-au folosit de aspiraţiile şi contradicţiile dintre culte din perioada interbelică pentru a le manipula, aceasta în timp ce oficial se prezentau drept cei care aduc în România adevărata libertate religioasă. Pentru ca totul să pară mai convingător, în perioada 1945-1947 au fost adoptate o serie de drepturi pentru culte inimaginabile înainte de 1944, însă acestea au fost rapid retrase după ce puterea comunistă a fost consolidată.
Studiul de faţă reconstituie în fapt mecanismele care au fost puse în mişcare în vederea atingerii scopurilor enunţate mai sus, precum şi interacţiunile stabilite între diversele structuri implicate, partide, parlament, guvern (în special Ministerul Cultelor), culte religioase. Ne-am concentrat atenţia în mod special pe cazul Bisericii Ortodoxe Române, deoarece, în perioada de care ne ocupăm, ea este miza majoră, „infiltrarea” şi „supunerea” ei fiind esenţiale pentru succesul acţiunilor ulterioare ale forţelor procomuniste. Activitatea altor culte religioase este invocată în cuprinsul textului în măsura în care acest lucru este relevant pentru felul în care autorităţile politice din anii 1945-1947 au pregătit terenul pentru „marele asalt” din 1948 la adresa cultelor şi a vieţii religioase.