AUTHOR: Silviu LUPAŞCU
Danubius, XXXI, Galati, 2013, pp. 309-326.
Abstract
In the Romanian folklore tradition, a considerable amount of sources attest the widespread belief in “the heaven‘s custom houses“, as a constitutive part of the imaginary circumscribing the journey of the soul, after death. These traditions and the funeral rites inspired by them survive into the 21st century, while their origins seem to be lost in illo tempore. The rebellious angels or “the devils“ are expelled from heaven by the Archangel Gabriel, who is acting according to God‘s command. They disperse on the earth, in the waters, or remain suspended in the air, in the provisional state of an unaccomplished fall. The angels exiled in the air “concoct“ the custom houses stationed between the heaven and the earth, which are destined to charge custom duties for the souls of the human beings, after their crossing over the thanatic threshold, in order that “no guilty soul may squeeze inside Paradise, and all sinners may be caught and sent in Hell“. The interval separating the heaven and the earth is thus defined as a border-space between the realm of good and the realm of evil, between Paradise and Hell. Inside this border-space, the trajectories of the souls, after death, unfold in different shapes, according to the logic of the good deeds and evil deeds fulfilled during the lifetime on earth.
The trajectory covered by the soul after death constitutes a common element of the Gnostic texts and the folklore texts about the heaven‘s custom houses. The ample vision of the Gnostic theogony and cosmogony, the representation of the universe, of the nine heavens, the traumas and the beatitudes of the ascension which unfold against the background of a complex theology of redemption and damnation, of the confrontation between good and evil, make whole the rustic simplicity of the rohatcas and zaplazs built along the heavenly way leading from the earth to the gate of Paradise. The folklore imaginary of the heaven‘s custom houses has its origin in the Gnostic imaginary of the Aeons and Archons, of the passage of the initiates through the planetary spheres and the intermediary heavens.
ÎN AL NOUĂLEA CER – FUNDALUL GNOSTIC AL TRADIŢIEI POPULARE ROMÂNESTI CU PRIVIRE LA “VĂMILE VĂZDUHULUI”
Rezumat
În tradiţia folclorică românească, mai multe surse atestă credinţa în „vămile văzduhului“, parte componentă a imaginarului care circumscrie călătoria sufletului, după moarte. Îngerii răzvrătiţi sau „dracii“, pe care Arhanghelul Gavril îi alungă din cer din porunca lui Dumnezeu, se răspândesc pe pământ şi în ape, sau rămân suspendaţi în văzduh, în starea provizorie a unei căderi nedesăvârşite. Îngerii exilaţi în văzduh „născocesc“ vămile dintre cer şi pământ, care au menirea de a vămui sufletele oamenilor după trecerea pragului tanatic, pentru ca „să nu se strecoare vreun vinovat în rai, ci pe toţi păcătoşii să-i prindă şi să-i trimeată în iad“. Intervalul dintre cer şi pământ se defineşte ca spaţiu de frontieră între împărăţia binelui şi împărăţia răului, între rai şi iad, iar traiectoriile sufletelor se desfăşoară, după moarte, în concordanţă cu logica faptelor bune sau faptelor rele săvârşite pe parcursul vieţii pământeşti. Traiectoria pe care o parcurge sufletul, după moarte, constituie un element comun al textelor gnostice şi al textelor folclorice despre vămile văzduhului. Viziunea amplă a teogoniei şi cosmogoniei gnostice, reprezentarea universului, a celor nouă ceruri, traumele şi beatitudinile ascensiunii, care se desfăşoară pe fundalul unei complexe teologii a mântuirii şi damnării, a înfruntării dintre bine şi rău, întregesc simplitatea ţărănească a rohătcilor şi zaplazurilor dintre pământ şi cer. Imaginarul folcloric despre vămile văzduhului îşi are originea în imaginarul gnostic al eonilor şi arhonţilor, al trecerii iniţiaţilor prin sferele planetare şi cerurile intermediare.