AUTHOR: Alexander PEREVERZEV
Danubius, XXXIV, Galaţi, 2016, pp. 377-414.
Abstract
The article reviews the Mīmāmsā areas of philosophical investigation and its basic presuppositions. The focus of the article is on Dharma, which is the main purusārtha (the goal of human existence) according to Mīmāmsā, and karma (Vedic ritual) as the main means of attaining the former. The article gives an account of the Mīmāmsā view of the Veda and the classification of the Vedic texts, the linguistic speculations of the Mīmāmsā and related issues. It is attempted to prove that Mīmāmsā, particularly in its early form, is oriented towards svarga (heaven) and is not appreciative of moksa (liberation from the cycle of death and rebirth) which clearly distinguishes it from Advaita Vedānta. The difference between the two schools of Mīmāmsā, the Bhātta and the Prābhākara, in their attitude to such concepts as jñāna (knowledge of Self), apūrva, kārya (duty) etc. is highlighted. The close alignment of Mīmāmsā with another Orthodox school of Indian philosophy, Nyāya-Vaiśesika, in the area of metaphysics is aptly demonstrated. The article is supplied with multiple references to the works of such luminaries of Mīmāmsā as Jaimini, Śabara, Kumārila, Prabhākara, Śālikanātha and some later thinkers, exploring almost two thousand years-long history of this school of Indian thought, revealing its inner dynamics and tracing the evolution of its key notions and concepts.
PERSPECTIVA ŞCOLII MĪMĀMSĀ CU PRIVIRE LA RITUAL (KARMA) ŞI BINELE SUPREM (SUMMUN BONUM) AL VIEŢII UMANE
Rezumat
Articolul are în vedere şcoala indiană Mīmāmsā, una dintre cele şase şcoli “ortodoxe” ale hinduismului. Articolul se focalizează asupra conceptelor de “datorie [religioasă]” (dharma), care, conform Mīmāmsei, reprezintă principalul scop al existenţei umane (purusārtha) şi de “ritual” (karma), acesta din urmă fiind considerat drept principalul mijloc prin care se poate accede la binele suprem. Articolul discută despre perspective Mīmāmsei cu privire la corpusul vedic şi la clasificarea textelor vedice, despre speculaţiile lingvistice şi alte subiecte abordate în Veda. Se încearcă demonstrarea faptului că Mīmāmsā, în special în formele sale timpurii, este orientată asupra accederii la lumile paradisiace (svarga) şi nu manifestă prea multă apreciere faţă de idealul eliberării (moksa) din ciclul naşterii şi al morţii, characteristic şcolii Advaita Vedānta.
De asemenea, este evidenţiată diferenţa dintre cele două şcoli ale Mīmāmsei, Bhātta şi Prābhākara, în ceea ce priveşte modul lor de a se raporta la concepte gen “jñāna” (“cunoaşterea Sinelui”), “apūrva”, “kārya” (“datorie”). Articolul mai scoate în evidenţă şi apropierea dintre sistemul metafizic al Mīmāmsei şi cel al unui alt current ortodox al hinduismului, şcoala Nyāya-Vaiśesika. Pe tot parcursul lucrării, în sprijinul tezelor propuse, se aduc citate din autorii importanţi ai şcolii, cum ar fi Jaimini, Śabara, Kumārila, Prabhākara, Śālikanātha şi alţi filosofi mai târzii. În felul acesta, este explorată istoria de aproape 2000 de ani a acestei şcoli, reliefându-se dinamica sa internă şi evoluţia conceptelor sale cheie.