AUTHOR: Silviu LUPAŞCU
Danubius, XXXII, Galati, 2014, pp. 419-446.
Abstract
Hans Jonas has distinguished the “Syrian-Egyptian” Gnostic systems (the Nag Hammadi Library) from the “Iranian” Gnostic systems (Manichaeism, Mandaeism). Concerning the first type, the origin of Evil and the Powers of Darkness appertains to the climax of an ontological involution or descending process, from the Primordial or Supreme Divinity to a material level, initially inside the sphere of divinity (Pleroma, “Plenitude”), and later beyond its limit (horos), inside the new open space of the geocentric cosmos, composed of the eight celestial spheres. The Primordial Divinity, which manifests itself through the ontological-emanationist process, is pictured either as a Masculin Divinity (Propator), or as a Feminine Divinity (Barbelo). Concerning the second type, the Principles of Good and Evil have coexisted since the beginning of the Universe, they configure two spaces, characterized by the dynamics of a mythological antagonism, separated by a system of limits and reciprocal exclusions, dictated by the divine will: the Kingdom of Light and the Kingdom of Darkness.
The problem of the origin of evil and the strategy of redemption, in a micro-cosmic and macro-cosmic context, are two of the religious grounds of the complex mythological and theological constructions that constitute the Gnostic religious space. The confrontation between Good and Evil, the War between Light and Darkness, configure vast celestial or cosmic landscapes that circumscribe the inextricable labyrinth of the divine-human ontology, the tragic-blissful destiny of the human beings along the way of life, death and salvation, as well as the infinite potentialities of the knowledge to make whole again the theocracy of the Light, after its fall into the inferior regions.
DUALISMUL GNOSTIC: MITUL ÎNTUNERICULUI ŞI LUMINII
Rezumat
Hans Jonas a diferenţiat sistemele gnostice de tip „sirian-egiptean” (Biblioteca de la Nag Hammadi) de sistemele gnostice de tip „iranian” (maniheism, mandeism). În cadrul primului tip, originea răului şi a puterilor întunericului se află în punctul culminant al unui proces de cădere sau involuţie ontologică, de la nivelul Divinităţii Primordiale, Supreme, la nivelul materiei, iniţial în interiorul sferei divinităţii (Pleroma, „Plenitudine”), ulterior dincolo de limita ei (horos), în spaţiul nou, deschis, al cosmosului geocentric, alcătuit din cele opt sfere celeste. Divinitatea Primordială, care Se comunică prin procesul emanaţionist-ontologic, este ipostaziată fie ca Divinitate Masculină (Propator), fie ca Divinitate Feminină (Barbelo). În cadrul celui de al doilea tip, Principiul Binelui şi Principiul Răului coexistă din momentul începutului universului, configurează două spaţii caracterizate prin dinamica unui antagonism mitologic, despărţite de un sistem de limite şi excluziuni reciproce, fixate de voinţa divină: Împărăţia Luminii şi Împărăţia Întunericului.
Problema originii răului şi strategia mântuirii, în context micro-cosmic şi macro-cosmic, reprezintă două dintre fundamentele complexelor construcţii mitologice şi teologice care alcătuiesc spaţiul religios gnostic. Înfruntarea dintre Bine şi Rău, războiul dintre Lumină şi Întuneric, configurează vaste peisaje celeste sau cosmice, care circumscriu labirintul inextricabil al ontologiei divine-umane, destinul tragic-fericit al fiinţelor omeneşti pe calea vieţii, morţii, salvării, precum şi potenţialităţile infinite ale cunoaşterii de a reîntregi teocraţia Luminii, după căderea sa în regiunile inferioare.