AUTHOR: Alexandru GHIŞA
“THE ISSUE OF THE DANUBE” AND THE EUROPEANITY OF ROMANIA
Danubius, XXXII, Galati, 2014, pp. 223-248.
Abstract
The Danube, an European river, par excellence, was and continues to be the most important navigation way on the continent. Along the years, the great empires – Roman, Byzantine, Ottoman, Habsburg and Tsarist, and, later on, the Nazi Reich and the Soviet Union – disputed the control over the Danube.
Therefore, the issue of the Danube appeared in the international relations; it represented a complex of political and diplomatic problems engendered by the fact that some Principalities on the Danube – Moldavia, Wallachia and Serbia – were still suzerains of the Ottoman Empire. The War of Crimea and the Treaty from Paris (1856) turned the Danube into an European issue and passed the mouths of the Danube under an international protectorate. The creation of the European Commission of the Danube, which was supposed to administrate the Lower Danube in Moldavia and Wallachia, accelerated the process of birth of the modern Romania. Therefore, Romania of today is the political expression of an European interest regarding the Danube. After getting the national independence on the battle fields from the Southern banks of the Danube (1877) and the international legal recognition by the Congress of Berlin (1878), Romania was accepted to the European Commission of the Danube and undertook the responsibility to ensure the free navigation through the mouths of the Danube.
The ways of dealing with the “issue of the Danube” passed through several phases: “Turkish river”, under the Ottoman Empire, European protectorate administrated by the European Commission of the Danube, “German river”, under the Third Reich, “Soviet River”, as imposed by the former USSR, in 1948, based on the rights of the riparian countries, but considering only the Communist riparian countries, which were under Soviet influence.
The Commission of the Danube, the last regional institution of Soviet type, still functions, being formed of all the riparian countries – Germany, Austria, Slovakia, Hungary, Croatia, Serbia, Bulgaria, Romania, Moldavia, Ukraine – but also the Russian Federation, which is no longer a riparian country.
The geopolitical changes of the two decades that passed after the end of the Cold war demand a new European solution to the “issue of the Danube”.
„CHESTIUNEA DUNĂRII” ŞI EUROPENITATEA ROMÂNIEI
Rezumat
Dunărea, fluviu european prin excelenţă, a fost şi continuă să fie cea mai importantă cale de navigaţie de pe continent. De-a lungul anilor, marile imperii – Imperiul Roman, Bizantin, Otoman, Habsburg sau Ţarist – iar, mai târziu, Reich-ul nazist şi Uniunea Sovietică au depus eforturi pentru a deţine controlul asupra Dunării.
Astfel a luat naştere, în relaţiile internaţionale, „chestiunea Dunării”, un set complex de probleme politice şi diplomatice generate de faptul că principatele danubiene – Moldova, Valahia şi Serbia – erau încă sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Războiul Crimeii şi Tratatul de la Paris (1856) au făcut ca Dunărea să devină o problemă europeană şi au trecut gurile Dunării sub protectorat internaţional. Înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării (CED), care urma să administreze Dunărea de Jos în Moldova şi în Valahia, a accelerat procesul de constituire a statului român modern. Aşadar, putem spune că România de astăzi reprezintă consecinţa politică a unui interes european faţă de Dunăre. După ce a obţinut independenţa naţională pe câmpurile de luptă de la sud de Dunăre (1877) şi recunoaşterea juridică internaţională la Congresul de la Berlin (1878), România a fost primită în CED şi şi-a asumat responsabilitatea de a asigura libertatea de navigaţie la gurile Dunării.
Modalităţile prin care s-a căutat o soluţionare a „chestiunii Dunării” au trecut de la faza de „fluviu turc”, sub Imperiul Otoman, la cea de protectorat european administrat de CED, pentru ca, mai apoi, să se treacă în etapa de „fluviu german”, sub cel de-al Treilea Reich, şi în cea de „fluviu sovietic”, impusă de fostul URSS, în 1948. Acest ultim statut era fundamentat pe baza principiului riveranităţii, însă luând în considerare doar ţările riverane comuniste, aflate în sfera de influenţă a URSS.
Comisia Dunării, ultimul organism regional de tip sovietic, încă mai funcţionează, fiind constituită din reprezentanţi ai tuturor ţărilor riverane: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Bulgaria, România, Republica Moldova, Ucraina şi, de asemenea, Federaţia Rusă, care nu mai este stat riveran în raport cu Dunărea.
Transformările geopolitice de pe parcursul ultimelor decenii două care s-au scurs de la încheierea războiului rece impun găsirea unei noi soluţii europene la „chestiunea Dunării”.
“L’AFFAIRE DU DANUBE” ET L’EUROPÉANITÉ DE LA ROUMANIE
Resumé
Le Danube, un fleuve européen par excellence, a été et est encore la plus importante voie de navigation du continent. Au fil des années, les grands empires – Romain, Byzantin, Ottoman, Habsbourg ou Tsariste, puis le Reich Nazi et l’Union Soviétique – ont disputé le contrôle sur le Danube.
Il apparaît ainsi, dans les relations internationales, „l’affaire du Danube”, un complexe de problèmes politiques et diplomatiques générés par le fait que les Principautés du Danube – Moldavie, Valachie et Serbie – étaient encore sous la suzeraineté de l’Empire Ottoman. La guerre de Crimée et le traité de Paris (1856) ont transformé le Danube dans un problème européen et ont passé les embouchures du Danube sous le protectorat international. La création de la Commission Européenne du Danube (CED), qui va administrer Bas-Danube dans Moldavie et Valachie, accélérera le procès de la constitution de l’Etat roumain modern. La Roumanie d’aujourd’hui est donc l’expression politique d’un intérêt européen au Danube. Après avoir obtenu l’indépendance nationale dans les champs de bataille du sud du Danube (1877) et la reconnaissance comme sujet de droit international par le Congrès de Berlin (1878), la Roumanie est reçue dans la CED et assume la responsabilité d’assurer la liberté de la navigation aux embouchures du Danube.
Les modalités de résoudre „l’affaire du Danube” passent de la phase de „fleuve turc”, sous l’Empire Ottoman, au protectorat européen administré par la CED afin de connaître les solutions de „fleuve allemand”, sous le Troisième Reich, et de „fleuve soviétique”, imposé par l’ancienne URSS en 1948, fondé sur le principe de la riveraineté, mais seulement avec les pays riverains communisés de sa sphère d’influence.
La Commission du Danube, le dernier organisme régional de type soviétique, fonctionne encore, étant formée de tous les pays riverains – l’Allemagne, l’Autriche, la Slovaquie, l’Hongrie, la Croatie, la Serbie, la Bulgarie, la Roumanie, la République de Moldavie, l’Ukraine – mais aussi la Fédération Russe, qui n’est plus riverain du Danube.
Les mutations géopolitiques des deux dernières décennies depuis la fin de la guerre froide imposent une nouvelle solution européenne pour „l’affaire du Danube”.