AUTHOR: Marius MITROF
Danubius, XXIX, Galaţi, 2011, pp. 325-348.
Abstract
Descending from an old family of archons from Chios Isle, Greece, Chrissoveloni family, through its representative, Zannis, arrived in Galaţi and settled here in 1848, laying down the bases of a cereal meter in the harbour. It was the starting point for the expansion of business in the Romanian space. Shorty after this establishment, the company was setting up agencies in Brăila and Bucharest.
Businesses were successfully continued by Nicolas Z. Chrissoveloni, one of Zannis’ sons, who enlarges the family fortune by purchasing wide estates in Romania, Greece and Macedonia, Melnues-Monfort Castle near Paris, etc.
In 1879, he bought from Dimitrie Mavrocordat, a renowned boyar of those days, Ghidigeni and Ciorăşti estate, being lured by its forests and soils favourable to cereal crops and vineyards, by its pastures and by the presence of Bârlad River and of a brandy distiller.
Nicolae Chrissoveloni built in Ghidigeni a school, functional to this day, the village church, the mansion and its annexes on the banks of Bârlad. Around 1887, these had already been built.
He turned the brandy distiller into a modern alcohol plant which also comprised yeast and potash plant, mechanic workshops and a garage rail (connected to Tecuci-Bârlad railway).
The mansion, a true palace, and its annexes, built by Nicolae Chrissoveloni, betrayed the influence of the Romantic architecture characteristic of the 19th century. The garden in front of the mansion, full of roses, was arranged in the French fashion, hosting rare species of ornamental bushes brought from abroad.
Two water basins were adorning the mansion entrance, ensuring a fresh atmosphere in hot summer days, and outlining at the same time the residency status of the building.
The bowling track and two tennis courts, out of which one was covered, were probably built after the beginning of the 20th century. It is certain that the covered tennis court was the only one of this kind in Romania for “you cannot play tennis in winter, but at Ghidigeni you can”.
Built on two levels, in the style of French academism, the architecture of the palace reminds of the Greek origin of the owner. This building, although with simple volumes of the wall elevation, impressed through the vertical rhythm ensured by the high, prismatic roofs suggesting medieval towers if the alert articulation of the decorative plastics did not partially dissolve their severity.
Jean Chrissoveloni, one of the three children born from Nicolas Chrissoveloni’s marriage with Callirhoe Economo from Trieste, proved himself not only an eccentric, but a pragmatic man as well, managing to develop family business through his friendships with the Romanian highlife.
His eccentricity was obvious not only in the numerous events, but also in his bringing marble from Greece for building a family vault just like the temple of Goddess Nike on the Acropolis.
Jean Chrissoveloni’s family and his sister Elena, married to principle Suţu, then to the French diplomat Paul Morand, were extremely hospitable hosts, receiving at Ghidigeni mansion Queen Maria and her daughters, King Ferdinand, Queen Maria’s husband and other personalities of the Romanian history, before and during the war: Gafencu, Argetoianu, Negroponte, Balş, Ghica, etc.
During World War I, the mansion was turned into a hospital in which Jean’s wife, Sybille and Queen Maria’s daughters were working as volunteers. Here, Jean Chrissoveloni set up and managed Queen Maria Society of Ambulances.
After the war, in 1920, Jean Chrissoveloni set up in Bucharest, Chrissoveloni Bank, bringing as social share the alcohol plant from Ghidigeni. He died in 1926, family business being taken over by a wardship made of his wife, Sybille and prince Dimitrie Ghica, because his son, Nicky was not of age yet.
Nicky Chrissoveloni, together with his family, knew all the unfortunate events of the first half of the 20th century: the international crisis, World War II, confiscation of the fortune by the Communists, Communist prison. In 1960, he managed to leave, together with his family, in Greece. He died, far from his native country, in 1971, and was buried on a small island, Glyvada, near Athens.
Ghidigeni mansion, in seemingly perfect symbiosis with its owner, underwent the same hardships as Nicky Chrissoveloni. Burnt down by a fire in 1936-1937, it was rebuilt afterwards without preserving the same superb roof. In 1948 it was nationalised, turned into an agricultural establishment, then into a school for children with special needs. It suffered numerous transformations, both the palace and the annexes, and its state of degradation advanced continuously.
In 2004, Chrissovelonis’ heirs, come into the possession of the mansion, trying to stop the degradation phenomenon and to save it from collapse.
The remarkable architecture, as well the personalities that had once passed its threshold, constituted strong arguments for qualifying the mansion and the family vault historical monuments in 1992.
ARHITECTURĂ ŞI SPAŢIU PRIVAT. ANSAMBLUL CONACULUI DE LA GHIDIGENI
Rezumat
Scoborâtoare dintr-o veche familie de arhonţi din insula Chios din Grecia, familia Chrissoveloni, prin reprezentantul său Zannis, a ajuns şi s-a stabilit în Galaţi în anul 1848, când au pus bazele unuo contor de cereale în port. A fost punctul de plecare al expansiunii afacerilor în spaţiul românesc. La puţin timp de la înfiinţare, firma instala agenţii la Brăila şi Bucureşti.
Afacerile sunt continuate cu succes de Nicolas Z.Chrissoveloni, unul dintre fiii lui Zannis, care va spori averea familiei prin achiziţia unor moşii întinse în România, Grecia şi Macedonia, castelul Melnues-Monfort de lângă Paris etc.
În anul 1879, va cumpăra de la Dimitrie Mavrocordat, un boier de seamă din acea perioadă, moşia Ghidigeni şi Ciorăştii cu toate trupurile ei, atras fiind de pădurile, de solul propice pentru cultivarea cerealelor şi a viţei de vie, de păşuni, dar şi de existenţa unei ape curgătoare, râul Bârlad şi a unei velniţe de rachiu.
Nicolae Chrissoveloni a construit pe moşia de la Ghidigeni, o şcoală, funcţională şi astăzi, biserica din sat, conacul şi anexele sale de pe malul Bârladului. În jurul anului 1887, acestea erau deja construite.
Velniţa de rachiu a dezvoltat-o într-o o modernă fabrică de spirt care conţinea şi o fabrică de drojdie şi potasă, ateliere mecanice şi o linie de garaj (o linie de cale ferată care era legată de drumul de fier Tecuci-Bârlad).
Conacul, un adevărat palat, şi anexele sale, construite de Nicolae Chrissoveloni, vădea influenţa asupra comanditarului a arhitecturii de factură romantică existentă în secolul al XIX-lea. Grădina din faţa conacului, plină de trandafiri, a fost amenajată după moda franceză, unde erau plantate specii rare de arbori ornamentali aduşi din străinătate.
Două bazine cu apă înfrumuseţau intrarea în conac, asigurând o atmosferă răcoroasă în zilele pline de arşiţă ale verii, punctând totodată, ţinuta rezidenţială a imobilului .
Pista de popice şi cele două terenuri de tenis, din care unul acoperit, au fost construite probabil după începutul secolului al XX-lea. Cert este că terenul de tenis acoperit era singurul din România în acea perioadă astfel încât „Iarna nu se putea juca tenis, pe când la Ghidigeni puteai să joci.”
Construit pe două nivele, în stilul academismului francez, arhitectura palatului aminteşte şi de originea elenă a proprietarului. Acest edificiu, deşi cu o volumetrie simplă a elevaţiei zidurilor, reuşea să impresioneze printr-un ritm vertical asigurat de acoperişurile prismate, înalte şi mansardate sugerând bastioane medievale dacă articularea alertă a plasticii decorative a faţadelor nu ar dizolva parţial severitatea acestora.
Jean Chrissoveloni, unul din cei trei copii rezultaţi din căsătoria lui Nicolas Chrissoveloni cu Callirhoe Economo din Trieste, s-a dovedit nu numai un tip excentric , ci şi pragmatic, care a reuşit să dezvolte afacerile familiei prin întreţinerea unor prietenii din high-lifeul României.
Excentritatea lui s-a manifestat nu numai prin numeroasele evenimente, ci şi prin aducerea de marmură din Grecia pentru a construi un cavou familiei întocmai ca templul zeiţei Nike de pe Acropole.
Familia lui Jean Chrissoveloni şi sora sa Elena care a fost căsătorită cu principele Suţu şi apoi cu diplomatul francez Paul Morand, au fost gazde extrem de ospitaliere la conacul Ghidigeni pentru regina Maria şi fiicele sale, pentru regele Ferdinand, soţul reginei Maria, pentru alte personalităţi ale istoriei României ante şi interbelice : Gafencu, Argetoianu, Negroponte, Balş, Ghica, etc.
În timpul Primului Război Mondial, conacul devenise spital în care soţia lui Jean, Sybille şi fetele reginei Maria lucrau ca voluntare. Tot aici, Jean Chrissoveloni a finanţat şi a fost preşedintele Societăţii de Ambulanţe Regina Maria.
După război, în 1920, Jean Chrissoveloni a înfiinţat la Bucureşti, Banca Chrissoveloni, aducând ca aport social fabrica de spirt de la Ghidigeni. A murit în 1926, afacerile familiei fiind preluate de o tutelă compusă din soţia lui, Sybille şi principele Dimitrie Ghica, deoarece fiul său, Nicky, nu era încă major.
Nicky Chrissoveloni împreună cu familia sa, au cunoscut toate evenimentele nefaste ale primei jumătăţi de secol XX: criza mondială, cel de al doilea război mondial, confiscarea averii de către comunişti, închisoarea comunistă. În 1960 a reuşit să plece , împreună cu familia sa, în Grecia. S-a stins departe de ţara natală, în anul 1972 şi a fost îngropat pe o insulă mică, Glyvada, în apropiere de Atena.
Conacul de la Ghidigeni aflat parcă într-o simbioză perfectă cu proprietarul său a cunoscut aceleaşi încercări prin care a trecut Nicky Chrissoveloni. Distrus de un incediu în 1936-1937, a fost refăcut fără a mai avea acel acoperiş impozant. În 1948 a fost naţionalizat , transformat într-o gospodărie agricolă de stat, apoi a devenit cîmin-şcoală pentru copii cu nevoi speciale. A suferit numeroase transformări constructive, atât la corpul palatului, cât şi la anexe, iar starea de degradare a avansat continuu.
În 2004, moştenitorii familiei Chrissoveloni au intrat din nou în proprietatea conacului, astăzi încercând să stopeze fenomenul de degradare şi să-l salveze de la colaps.
Arhitectura deosebită, dar şi personalităţile care i-au trecut pragul, au constituit argumente puternice pentru clasarea conacului şi a cavoului familiei ca monumente istorice în anul 1992.